cucură² sf [At: CORESI, PS. 24 / Pl: ~re / E: χούχοτρον, lat cucurum] (Înv) Tolbă de săgeți.

cucură¹ sf [At: ANON. CAR. / Pl: ~re / E: mg kukora] (Reg) Cormană.

CUCURĂ², cucure, s. f. (Regional) Bucată de fier sau de lemn care leagă între ele brăzdarul, cormana și plazul și care e prinsă la capătul de sus de grindeiul plugului. Uitîndu-mă după dînsa, S-a rupt cucura... Cucură am făcut nouă, Dar s-a rupt grindeiu-n două. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 390.

CUCURĂ¹, cucure, s. f. (Învechit și arhaizant) Tolbă de săgeți. Strălucitul Mehmet avea în mînile sale arc; și la șold cucura de săgeți. SADOVEANU, Z. C. 275. După ce-și închingă bine calul și-și cercetă sabia și cucura de săgeți, Ionuț se zvîrli în șa fără să atingă scările. SADOVEANU, F. J. 46. Dar brațele-i goale, unul se încovoaie în sus, ca să scoată o săgeată din cucura de pe umeri; celalt se reazimă pe creștetul cornut al ciutei. ODOBESCU, S. III 55.

CUCURĂ² ~e f. înv. Tolbă de săgeți. /<ung. kúkuron

CUCURĂ¹ ~e f. Piesă de lemn sau de fier, care leagă între ele brăzdarul, cormana și plazul. /<ngr. kukora

cucură f. Mold. tolbă. [Gr. bizantin KÚKURON].

cucură f. Mold. Tr. cormana plugului. [Ung. KUKORA, încovoiat].

1) cúcură f., pl. ĭ (vgerm. kukur, ngerm. köcher, toc, tolbă, de unde și mlat. cúcurum, mgr. kúkuron, alb. kúkură și vfr. coivre. REW. 4790). Vechĭ. Tolbă de săgețĭ.

2) cúcură f., pl. ĭ (cp. cu ung. kukora, încovoĭat). Nord. Cormană.

cucură (reg.; înv.) s. f., g.-d. art. cucurei; pl. cucure

cucură (reg., înv.) s. f., g.-d. art. cucurei; pl. cucure

cucură (tolbă de săgeți, parte a plugului) s. f., g.-d. art. cucurei; pl. cucure

cucură (-ri), s. f. – Tolbă de săgeți. Ngr. ϰούϰουρον, din lat. cucurum (Philippide, II, 710; REW 4790; DAR), împrumut literar din sec. XVI, fără circulație reală. Cf. alb. kukurë (Meyer 211), bg. kukur (Conev 71), it. còccano (Battisti, II, 991).

cucură (-re), s. f. – Parte a plugului care leagă între ele brăzdarul, cormana și plazul, făcută din lemn. Mag. kukora „strîmb” (DAR), cf. sb. kukora „cîrlig”. După Cancel 14, din rus. kókori.

Cucur/anul, -ă v. Cocor 8, 9.

CUCURĂ s. v. cormană, răsturnătoare, tolbă.

cucură s. v. CORMANĂ. RĂSTURNĂTOARE. TOLBĂ.

cúcură, cucure, s.f. (reg.) Cormana plugului, care întoarce brazda: „Eu grăiescu cu nevasta, / Rupe-mi-se cucura” (Bârlea, 1924: 210). ■ (onom.) Cucura, Cucură, nume de familie în jud. Maram. ■ Termen general în Maram.; se mai întâlnește în Bistrița și sporadic pe Valea Prutului (ALR, 1956: 18). – Din magh. kukora „încovoiat, strâmb” (DEX, MDA), cf. srb. kukora „cârlig” (DER).

cucură, cucure, s.f. – (reg.) Cormana plugului, care întoarce brazda: „Eu grăiescu cu nevasta, / Rupe-mi-se cucura” (Bârlea, 1924: 210). Termen general în Maramureș; se mai întâlnește în Bistrița și sporadic pe Valea Prutului (ALR, 1956: 18). ♦ (onom.) Cucura, Cucură, nume de familie în Maramureș. – Din magh. kukora „încovoiat, strâmb” (DA, cf. DER; Șăineanu, DEX, MDA), cf. srb. kukora „cârlig” (DER).

cucură, -e, s.f. – Cormana plugului, care întoarce brazda: „Eu grăiescu cu nevasta, / Rupe-mi-se cucura” (Bârlea 1924: 210). Termen general în Maramureș; se mai întâlnește în Bistrița și sporadic pe Valea Prutului (ALR 1956: 18). – Din magh. kukora „strâmb” (DA cf. DER), cf. srb. kukora „cârlig.”