CULCA (culc) I. vb. tr. 1 A pune în pat spre a dormi: a culcat copiii și a plecat de-acasă ¶ 2 A întinde: l-au culcat pe iarbă; Și’n cîntece de preoți o culcă în sicriu (VLAH.) ¶ 3 ~ jos, ~ la pămînt, a pleca la pămînt, a doborî, a trînti: vîntul a culcat grîul; F : ~ la pămînt, a doborî mort sau greu rănit: Novacul avea darul de ~ la pămînt o oaste întreagă (ISP.). II. vb. refl. 1 A se întinde în pat, în așternut, pe un culcuș, etc. spre a dormi; Ⓕ: se culcă cu găinile, se vîră în așternut de vreme, îndată ce se înserează; F : culcă-te pe urechea aia (sau pe acea ureche), poți aștepta mult și bine, în zadar te aștepți la așa ceva ¶ 2 A se întinde: s’a culcat pe iarbă ¶ 3 A se pleca: plecăm spre Polovraci peste dealurile ce se culcă pe lîngă poalele munților (VLAH.) [lat. collocare].