custúră, custuri, s.f. 1. Unealtă în formă de cuțit, cu care fierarul curăță copita la cal, înainte de a bate potcoava. 2. Cuțit de strung. 3. Cuțit ce nu se închide: „Moșule, cu barba sură, / Te-aș rade și n-am custură” (Papahagi, 1925: 224). ■ (top.) Custura, deal în Vima Mică, cu sensul de „creastă stâncoasă, ascuțită” (Vișovan, 2008); Custuri, stâncă situată lângă cascada Covătari (pe valea Runcului); Custuri, „râpi prăpăstioase în Ieud” (Papahagi, 1925); Custura, munte în Borșa; Custura, fânațe și arături în Bârsana. – Et. nec. (MDA); cuv. autohton, fără corespondent în albaneză, din rad. i.-e. *kes- „a zgăria, a răzui, a pieptăna” (Russu, 1981). ■ Cuv. rom. > magh. kusztora (Capidan, Drăganu, după DER; Bakos, 1982).