CÎLȚI s. m. pl. Fire scurte și groase, rămase ca deșeuri în urma trecerii fuiorului de cînepă sau de in prin dinții daracului. Răsuceai de asemenea o funie de cîlți care îți înțepau degetele, și pe urmă tocai cîlții, mărunt, pe-o buturugă, c-un toporaș. PAS, Z. I 37. O tu crai cu barba-n noduri ca și cîlții cînd nu-i perii... EMINESCU, O. I 83. A pus... focul în niște cîlți din podul casei. SLAVICI, N. I 242. ◊ Expr. (Regional) A-și vedea de cîlți = a-și vedea de treaba sa. Tu vezi-ți de cîlții tăi, răspunse el repede, uitîndu-se la ea. PREDA, Î. 78.