călcîi, ciuperci M-am ocupat de mai multe ori de cuvinte ca cot, călcîi întrebuințate prin eufemism pentru un cuvînt grosolan care începe cu aceeași consoană (pentru ultima dată în „Buletinul științific al Academiei R.P.R.”, seria C, I, 2, 1949, p. 144 – 146). Explicația a fost contestată (acad. Iorgu Iordan, BPh, IX (1942), p. 219). Cred că am găsit mijlocul de a dovedi că e justă. Cînd eram copil, în raionul Botoșani, am auzit adesea ca răspuns obraznic la întrebarea : unde se găsește un lucru oarecare ?, expresia în c., după ureche, expresie a cărei existență este, pentru mine, bine stabilită. În GN, i, 537, într-un text cules din comuna Cristești, din aceeași regiune, „text plin de expresii voit absurde, citesc : m'o pălit în călcîi, drept dupî urechi, unde mi se pare evident că avem de-a face cu expresia pe care am citat-o mai sus, dar cu modificarea eufemistică, pe care am semnalat-o. În schimb trebuie să recunosc că e greșită interpretarea, în același chip a lui ciuperci în expresia a mînca ciuperci, interpretare prezentată, ce e drept cu multe rezerve, în articolul citat mai sus. Într-adevăr, această expresie este cunoscută și în turcește (mantar atmak ”spun minciuni„, lițeralmente ”mănînc ciuperci„), fără să se pună problema unei ”deraieri".