CĂPĂTA (capăt) vb. tr. 1 A dobîndi, a obține: și căpătînd voie, se duse ca și întîiu I. -GH. ¶ 2 A primi în dar, de pomană; a dobîndi prin milostenie; proverb: săracul cînd capătă, atunci mănîncă sau săracul, cînd capătă cămașă, atuncea face Paștile ZNN.; de căpătat, în dar, dăruit, dat de pomană [lat. capĭtare].