CĂPĂTUI (-uesc) vb. tr. I. A asigura cuiva traiul, mijloacele de traiu, viitorul; a stabili, a da o slujbă, o pozițiune socială: dacă te vei lăsa de Floarea, am să te căpătuesc ... îți dau loc de casă și toate înlesnirile putincioase D. -ZAMF.; ~ o fată, a o da la casa ei, a o mărita: avea trei fete și pe cîte trele le-a căpătuit DLVR.. II. vb. refl. A-și asigura traiul; a se stabili, a găsi o slujbă, o pozițiune socială; a se procopsi, a se înavuți; a se căsători: tată-său îl trimitea într’una să caute a se ~ și el ISP. [capăt].