CĂRA (car) l. vb. tr. 1 A transporta, a duce (pe cineva sau ceva) cu carul: ~ lemne din pădure ¶ 2 pr. ext. A transporta, a duce cu mîna, în brațe sau în spinare dintr’un loc într’altul, în spec. cînd se repetă des acțiunea: ~ copiii în spinare; ~ lucrurile din casă; proverb: ~ apă la puț 👉 APĂ: ~ apă cu ciurul 👉 CIUR ¶ 3 A duce, a transporta la suprafață (vorb. de valurile apei): valurile înfuriate ale rîului cărau copaci întregi smulși din rădăcină ¶ 4 Fig. familiar ~ pumni (palme), a lovi pe cineva de multe ori și una după alta cu pumnii, cu palmele: îl trîntea la pămînt și-i căra la pumni I. -GH.. II. vb. refl. 1 A se duce, a se transporta dintr’un loc: unul cîte unul se cărară pe la casele lor de la curtea acestui împărat I. -GH. ¶ 2 A se mișca din loc, a-și tîrî picioarele: aice ... se afla mulțime de vite ... atît de uscate și prizărîte, cît abia se căra SB. ¶ 3 familiar A pleca repede, a fugi, a o șterge dintr’un loc: Dar tu ce cauți aicea? ia cară-te din ăst loc! PANN. [lat. vulg. *carrare].