CĂSCA (casc) vb. tr. și intr. 1 A deschide tare gura, în mod involuntar, aspirînd cu putere (de oboseală, de somn, de urît): am căscat de mi-au troznit fălcile CAR. ¶ 2 A deschide: căscau de somn și se rugau de vizitiu să mîne mai iute D.-ZAMF.; ~ gura, a) a deschide gura mare (spre a îmbuca ceva, spre a vorbi, etc.): cască o gură cît o șură CRG.; căscase o gură cît ocnița, ca să mi-l înghită ISP.; b) a asculta sau a privi cu curiozitate, cu uimire: am stat și am căscat și eu gura acolo ISP.. c) a umbla de colo pînă colo fără treabă, a-și pierde vremea: mai bine te-ai duce să caști gura pe uliță ALECS.; cu gura căscată, cu gurile căscate, cu gura mare deschisă; Ⓕ: a asculta, a rămînea, a se uita cu gura (gurile) căscată (căscate); a umbla cu gura căscată după ceva, a dori, a căuta să capete ceva cu înfocare, cu pasiune, cu neastîmpăr; gură-căscată = CASCĂ-GURĂ; ~ ochii, a-i deschide mari (de curiozitate, de uimire, etc.), a holba, a sgîi, a bleojdi: învățații împărăției căscară ochii mari DLVR.; ~ ușa, a o deschide pe jumătate. II. vb. refl. A se deschide, a sta deschis (vorb. de gura unei adîncimi): tot mai largă și mai adîncă se cască năpraznica vale sub noi VLAH. [lat. vulg. *chascare < gr.].