CĂSCĂUN(D) adj. și sm. Care umblă cu gura căscată, care cască gura la tot ce vede și aude, fără însă să priceapă cele văzute sau auzite; neghiob: se arăta prostănac, pentru aceasta ei îI porecleau zicîndu-i căscăundul satului ISP.; Fi-vor teferi ori nebuni, ori zevzeci și căscăuni SPER. [lat. vulg. *chascabundus].