DEOCHIA, Ⓟ DIOCHIA (-chiu) I. vb. tr. A fermeca, după credința poporului, cu ochii, cu privirea, invidioasă sau răutăcioasă, producînd persoanei amețeli, dureri de cap, leșin, sau chiar alte boale mai serioase: au deochiat-o cu ochii lor de buhne cobitoare (ALECS.). II. vb. refl. 1 A fi lovit de deochiu: unele scuipără de trei ori în vînt, ca să nu se doache (DLVR.) ¶ 2 Ⓕ A se strica: s’a deochiat vremea (CRG.) [ochiu].