DEODATĂ adv. 1. Pe neașteptate, brusc, subit. Deodată vîntul trecu șușuind prin crengile subțiri ale mestecenilor din preajmă. SADOVEANU, B. 24. Peste țarini zdrențuite A venit așa, deodată, Toamna cea întunecată. TOPÎRCEANU, B. 53. Deodată, printr-o spărtură de nori, se arată felia din urmă [a lunii] aplecată pe o rînă. CARAGIALE, P. 39. 2. În același timp, simultan, concomitent. Patruzeci-cinzeci de puști bufneau toate deodată. CAMILAR, T. 65. Da ce face mămuca? întrebară cu toții deodată. CREANGĂ, P. 14. Toți vorbeam deodată făr-a mai aștepta răspuns. ALECSANDRI, C. 22. Tu mă întrebi atîte lucruri deodată încît nu știu la care să răspund mai întăi. NEGRUZZI, S. I 63. ◊ Expr. (Regional) A fi deodată (cu cineva) = a fi de aceeași vîrstă, a fi născut o dată (cu cineva). 3. (Mold.) Deocamdată. Acum, deodată, pănă te-i mai odihni, ia furca în brîu. CREANGĂ, P. 5. – Pronunțat: deo-.