DIVERSIFICARE s. f. (< diversifica < lat., it. diversificare, cf. fr. diversifier): ramificație a limbii în forme multiple și variate, în dialecte și graiuri; proces lingvistic care duce la apariția dialectelor, la creșterea deosebirilor dintre acestea iar în unele cazuri la transformarea dialectelor în limbi înrudite. D. se manifestă în fonetică, în vocabular și în gramatică. Ea apare atunci când slăbesc legăturile între membrii unei comunități lingvistice, când se creează o izolare teritorială. Dacă izolarea persistă, există posibilitatea transformării dialectelor în limbi de sine stătătoare, dar numai în anumite condiții. Un exemplu în acest sens ni-l oferă apariția diferențelor dialectale în imperiul roman, odată cu secolul al II-lea în răsărit și cu secolul al V-lea în apus, când începe dezmembrarea imperiului. Limba a căpătat trăsături distincte în fiecare regiune a fostului imperiu, s-a transformat în dialecte și mai târziu acestea au devenit limbile romanice cunoscute. Procesul de d. atinge apogeul în perioada feudală. El este opus procesului unificării (v. unificare).