* DĂNȚUI (-uesc) vb. intr. 1 A juca, a-și mișca corpul în cadență executând un danț: se auzi o muzică care, vrînd, nevrînd, te făcea să dănțuești (ISP.) ¶ 2 ⛪ Isaia dănțuește, imn pe care-l cîntă preotul, după cununie, ocolind de trei ori sfîntul pristol: psalții cîntau rugăciunile obișnuite la asemenea slujbe, sfîrșind cu Isaia dănțuește (ISP.); de aci, Isaia dănțuește, cu înțelesul de căsătorie: nu mi-o pominit nici bechiu de Isaia dănțuește (ALECS.).