DĂRĂMĂTURĂ, DĂRÎMĂTURĂ mai adesea pl. DĂRĂMĂTURI sf. 1 Crengi tăiate sau rupte de vînt dintr’un copac și doborîte la pămînt (RV.-CRG.) ¶ 2 Grămadă de cărămizi, moloz, lemne, etc. provenite din dărămarea unei clădiri; ruină: își adună ceata într’o culă, sub niște dărămături de ziduri (ISP.) [dărăma].