*EXTAZ sbst., ‼ EXTAZĂ sf. 1 Stare a spiritului care, absorbit în contemplarea lucrurilor divine, se desprinde de obiectele sensibile, rupînd aproape ori-ce contact al simțurilor cu ceea ce-l înconjoară: Tu, palidă ’n extazul înduioșerii sfinte VLAH.; Cînd sufletu-mi, noaptea, veghia în extază, Vedeam ca în vis pe-al meu înger de pază EMIN. ¶ 2 Fig. Încîntare ¶ 3 🩺 Boală în care creerul, absorbit de o idee fixă, nu mai percepe sensațiunile și oprește mișcările voluntare [fr.].