FÎNAȚ (pl. -ațe) sn., FÎNEAȚĂ sf. (pl. -ețe) 🚜 1 Cîmpie, livadă pe care se lasă să crească iarba spre a fi cosită și a fi făcută fîn: să mi se strice o mulțime de fălci de arătură și de fînaț ALECS.; în fața otelului e un ostrov cu fîneață și drumuri printre copaci VLAH. ¶ 2 Iarba destinată pentru fîn: afundată pînă la brîu în fîneață DLVR.; în aerul căldicel e un miros dulce de fîneață și de sulcină VLAH. [lat. *fēnacium].