FALĂ s. f. 1. Trufie, îngîmfare, orgoliu. 2. Motiv de a se mîndri cu ceva; mîndrie. O, calul meu ! Tu, fala mea (COȘBUC). ♦ Expr. (Pop.) A-i fi cuiva fală (cu cineva sau cu ceva) = a se simți mîndru (de cineva sau de ceva), a se mîndri (cu cineva sau cu ceva). 3. Ștrălucire, măreție; pompă. 4. Glorie, faimă, renume. – Șlav (v. sl. hvala).