fanar (fanare), s. n. – 1. Lanternă; felinar. – 2. Cartier grecesc din Constantinopole. – Var. (Mold.) fînar. Mr. fînare. Ngr. φανάρι (Ronzevalle 125; Gáldi, Dict., 187), din lat. fanarium, cf. tc., alb., bg. faner. Este dublet de la fanal, s. n. (felinar), din it. fanale, fr. fanal. – Der. fanaragiu, s. m. (angajat care aprindea felinarele din iluminatul public), din tc. fenarci (Șeineanu, II, 167); fînăraș, s. m. (Mold., licurici); fanariot, s. m. (grec din Constantinopole aparținînd aristocrației din Fanar, care a ocupat funcții pe cît de numeroase pe atît de importante în Munt. și Mold., în sec. XVII și XVIII), din ngr. φαναριώτης; fanariot, adj. (referitor la fanariot sau la epoca de la 1711 la 1821, în istoria romînă); fanariotic(esc), adj. (înv., referitor la fanarioți); fanariotism, s. n. (politică proprie exploatatorilor venetici); fanariotiza, vb. (a greciza). Cf. felinar.