FIE² Imperativul lui A FI, întrebuințat cu funcțiunea de adv. sau de conj. I. adv. 1 Cu înțelesul concesiv sau potențial: dacă vezi pe cineva în mare nevoie, ~ și un dușman, trebue să-l ajuți; destulă muncă avu, dar ~, că izbuti ISP.; ~ și-un lup mîncat de-o oaie ZNN. ¶ 2 Uneori e o adevărată interj. cu înțelesul de bine! primesc! mă învoesc! vrei să pleci? fie! Din construcțiunica: cela ce va găsi ceva mergînd pre un drum, fie ce va fi, veri mult veri puțin ... PRV. -MB., sau ca pe un fur să-l spînzure, fie cine ar fi PRV. -MB., s’au născut pronumele și adverbele: fie-care, fie-ce, fie-cine, fie-cînd, fie-cum, etc.. II. conj. Fie ... fie ..., sau ... sau ..., ori ... ori ...: ~ unul, ~ altul; ~ zi, ~ noapte, spunea că vede cu dînsul CRG..