FIERBE (fierb) I. vb. intr. 1 A face bășici sub acțiunea focului, (vorb. de un lichid): apa fierbe la o sută de grade; Fig.: aerul fierbe de zăpușeală VLAH.; fierbe sîngele în mine de necaz; proverb: nu te amesteca sau nu-ți băga lingura (sau nasul unde nu-ți fierbe oala, nu te amesteca unde nu ești chemat, unde nu ți-e treaba; proverb: a ~ tot într’o oală a fi la fel, de aceeași teapă: zeii cei buni ca și cei nebuni, toți fierbeau într’o oală ISP.; proverb: la omul cu noroc, fierbe oala fără foc, toate-i izbutesc aceluia ce are noroc; proverb: ~ pe cineva fără apă (sau în oală seacă), a-i face multe necazuri, a-l chinui amar; proverb: tot două oale-mi fierb, una seacă și alta goală, duc o viață ticăloasă, fiind lipsit de toate, o duc rău de tot ¶ 2 A fermenta (vorb. de vin) ¶ 3 Fig. A fi într’o mare agitațiune sufletească: fierbea lumea, că bolnavei îi era totdeauna mai rău cînd înnopta CAR.; fierbea satul întreg după ce auzise întîmplarea asta RET. ¶ 4 Fig. A fi aprins: Sinan, fierbînd de mînie, își ridică grosul armatei și trece podul VLAH.. II. vb. tr. 1 A face să fiarbă: ~ apa, laptele ¶ 2 A pune să fiarbă cu leșie: ~ rufele ¶ 3 Fig. A face să fiarbă de mînie: nu știi cum mă fierbe el pe mine de două săptămîni CAR [lat. fĕrvĕre].