FOLOSINȚĂ, folosințe, s. f. 1. (Mai ales în legătură cu verbele «a avea», «a da», «a primi», «a lua» etc. și precedat totdeauna de «în») Dreptul de a folosi un bun. Gospodăriei agricole colective i s-au repartizat 92 hectare teren arabil, care au fost date gospodăriei în folosință veșnică. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2832. 2. (Învechit) Folos. Grija și trebile... Ce aproapelui și nouă nu sînt de folosință. NEGRUZZI, S. II 232.