forosti vtr [At: MARIAN, D. 345 / V: ~răs~ / Pzi: ~tesc / E: mg forrasztani] (1- 3) forostoi (1-3).

forăstăi v vz forosti

forăsti v vz forosti

forăstui v vz forosti

forăst(r)uĭésc, V. forostesc.

forostésc, -stuĭésc și -stoĭésc v. tr. (ung. forrasztani). Trans. Mold. Sudez, lipesc doŭă bucățĭ de metal saŭ un os frînt. Călesc. V. refl. Mă cicatrizez. – Și -stăĭesc, -străĭesc, -ăstuĭesc, (Acad.) și -ăstruĭesc (Șez. 30, 292 și 37, 127).

forăstui, forăstuiesc, (forostui), vb. tranz. – (reg.) 1. A lipi: „El iute o forăstuit / Ptiele cu ptiele, / Carne cu carne, / Măduă cu măduă” (Papahagi, 1925: 281). 2. A îmbina două bucăți de fier prin înfocare; a suda (ALR, 1956: 549). – Din magh. forrasztani „a lipi; a cicatriza” (Scriban, MDA).

forăstui, forăstuiesc, (forostui), vb. tranz. – 1. A lipi: „El iute o forăstuit / Ptiele cu ptiele, / Carne cu carne, / Măduă cu măduă” (Papahagi 1925: 281). 2. A îmbina două bucăți de fier prin înfocare; a suda (ALR 1956: 549). – Din magh. forrasztani „a lipi”.