FUIOR (pl. -ioare) sn. 1 ⛓ Mănunchiu de cînepă sau de in, după ce s’a melițat și s’a periat (🖼 2225): femeile apoi te-au răgilat, te-au periet și te-au făcut ~ frumos și moale ca mătasea: din ~ te-au făcut caier CRG.; degetele ei ... torceau ... dintr’un ~ de o lînă ca argintul EMIN.; Fig.: din clocotul undelor pripite, fuioare de argint se desfac în bătaia lunii VLAH. ¶ 2 pr. ext. Cînepă, ori-ce materie textilă, înainte de a fi toarsă: pînză de ~; coama și coada ca niște fuioare de borangic CAR.; Fig.: mă punea în neputință de a toarce mai departe din ~ul dragostei GN. ¶ 3 Fig. familiar ~ul dracului PAMF., părul capului ¶ 4 A-și lua ale trei fuioare, a-și lua catrafusele, a pleca repede de undeva: să-ți iei ale trei fuioare și să te cari d’aici ISP. ¶ 5 ~ul popii, fuiorul care se dă, la țară, preotului, cînd umblă cu Iordanul; proverb: asta-i pe deasupra ca ~ul popii, după atîtea necazuri, mai vine și altul pe deasupra; a umbla cu ~ul popii PAMF., a umbla fără rost [lat. *folliolus < follis „burduf”].