FURNICA (-ic) I. vb. intr. A umbla de colo pînă colo în mare număr, a se mișca în toate părțile ca furnicile, a mișuna: pe mal, la schelă, furnică mulțimea ca la bîlciu VLAH.; printre slugile ce furnicau de colo pînă colo ISP.; Fig.: un freamăt furnică de colo pînă colo prin mulțime CAR.. II. vb. tr. unipers. A simți ciupituri, mîncărimi, înțepături pe piele ca și cînd ar umbla pe ea furnici: un fior rece ... mă furnică pînă ’n creștet CAR. [lat. formīcare].