FÎNAȚ, fînațe și fînațuri, s. n. 1. Cîmp pe care se lasă să crească iarbă destinată să devină fîn; fînărie (1), fîneață. Cît cuprindeau ochii, se vedeau numai grîie, păpușoiști lungi, fînațuri. CAMILAR, N. II 383. Ne ducem să vedem unde mai punem plugurile în primăvară, unde facem imaș, unde lăsăm fînațurile. SADOVEANU, O. II 565. Ce ne calci poienele Și ne paști fînațele? ALECSANDRI, P. P. 99. 2. (Rar) Fîn. N-ai nimic în car, păcătosule? – Jupîn ciauș... nimic; o pală de fînaț. DELAVRANCEA, S. 206.