FĂINĂ, Băn. FĂNINĂ, Trans. FĂRINĂ sf. 1 Pulberea albă rezultată din măcinarea grînelor: ~ de grîu, de secară ¶ 2 ~ de păpușoiu, de porumb, mălaiu ¶ 3 pr. anal. ~ de cari, pulbere fină, măcinătură de lemn mîncat de cari: făina de cari se întrebuințează, nu numai la opărituri, ci și la alte rane MAR. ¶ 4 proverb: Altă ~ se macină acum la moară, s’au schimbat lucrurile, nu mai e cum a fost; i-a trecut făina prin traistă, și-a trăit traiul, și-a făcut rîndul, nu mai e ce a fost; scump la tărîțe și ieftin la ~, se zice despre cineva care nu face economie la cheltuieli mari și se scumpește pentru un lucru de nimic; cu un ochiu la slănină și cu altul la ~, se zice în ironie despre cei se se uită cruciș, cari privesc chiorîș [lat. farĭna].