glod, gloduri, s.n. 1. Noroi, mâl. 2. Teren, drum noroios: „Că de glod te duci pe pod, / Da' de dragoste nu pot” (Memoria, 2001: 95). ■ (top.) Glod, localitate aparținătoare de com. Strâmtura; Glodu, cătun contopit cu Borșa (a.d. 1956). ■ (onom.) Glod, nume de familie. (Sec. XV). – Cf. magh. galád „murdar” (DEX, MDA); creație expresivă, din rad. glo- „bălăceală” (DER).