GONITOR I. adj. part. GONI. Care gonește. II. sm. 1 Cel ce gonește, care alungă: cred vrăjitorilor... celora ce se chiamă ~i de nori (PRV.-MB.) ¶ 2 Cel ce prigonește: biruința creștinătății asupra protivnicului, gonitorul crucii (ISP.) ¶ 3 🐕 Junc neîntors, ajuns (în al treilea an) la vîrsta de a se goni, de a se împreuna cu vaca: de-aș avea eu atîția gonitori în ocol (CRG.). III. GONITOARE sf. 🐕 Văcuță de doi ani, junincă căreia i-a venit vremea de a se goni.