gráție, grații, s.f. 1. Îndurare. 2. Răgaz, păsuire: „Hei, tu, socrioara mea, / Atâta grațâie-m daț' / Până eu numa mi-oi mere...” (Papahagi, 1925: 269). 3. Libertate: „Înpărăția nostră și alte Înpărății au scos de prin temniță robi care au fost de perit, și au cercat mările, și nicăire nu sau aflatu slobodă, fără toate au fost îndețate, și așe robilor li-au dat grație” (Bârlea, 1909: 212; ref. la un eveniment din 1799). – Lat. gratia „frumusețe, farmec; recunoștință; iertare, îngăduință” (DER, DEX, MDA).