grumáz, grumaji, s.m. 1. Gât, beregată: „L-a aruncat pe viespe, cât a putut de tare, drept cu capu-n jos, să-și rumpă grumazul” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 268). 2. Gâtlej: „Cu plăcintă și cârnaț / Că merg bine pe grumaz” (Calendar, 1980: 16). ■ (onom.) Grumaz, nume de familie în jud. Maram.; atestat ca nume de persoană, în var. Grumadz, în anul 1499. – Cuv. autohton (Philippide, Rosetti, Russu, Brâncuș, Vraciu, Miklosich, Cihac), cf. alb. gurmaz, gurmas „gâtlej, beregată”, din i.-e. *guer „a înghiți, gâtlej; prăpastie” (Russu, 1970: 171). ■ Cuv. rom. > magh. reg. grumëzzsor.