gâlmei² sn [At: CADE / V: (cu metateză) glămâie, glămeie, glem~, glămie, glimeie, glemeie^[1] sf / Pl: ~ghelmei^[2] / E: pbl gâlmă + -ei] (Reg) 1 Deal râpos, stâncos, fără verdeață. 2 (Îf glemei) Movilă (1). 3 Grămadă de gunoi care se scoate din grajd. corectat(ă)

gâlmei¹ sn vz ghelmea corectat(ă)

gâlmă sf [At: DOSOFTEI, V. S. 67/2 / V: hâ~, hâlm, holm sn / Pl: ~me / E: slv хлъмъ] 1 (Înv) Dâmb. 2 (Pop) Umflătură. 3 (Pop) Ganglion.

ghelmea sf [At: I. IONESCU, M. 551 / Pl: ~ele / E: gâlmă + -ea] 1 Ridicătură de pământ. 2 Deal râpos, stâncos, în general lipsit de verdeață.

glămâie sf vz gâlmei

glămeie sfp vz gâlmei

glămie sf vz gâlmei

glemeie sf vz gâlmei

glimeie sf vz gâlmei

❍ GÎLMĂ (pl. -me) sf. 1 🌐 Dîlmă, hîlm, dîmb, movilă: la poalele Bucegilor se ridică line blînde, iute prefăcute în gîlme păduroase (N.-UR.) ¶ 2 pr. ext. Umflătură noduroasă pe un copac sau pe corpul unui animal (R.-COD.) [comp. HÎLM].

GÎLMĂ, gîlme, s. f. 1. Dîmb, movilă, gorgan. 2. Umflătură, gîlcă. Locurile de unde pornesc tufele... sînt mai dezvoltate, umflate ca niște gîlme, iar frunzele mai reduse. SĂVULESCU, M. U. II 371.

gîlmă f., pl. e (cp. cu vind. gúlma-s, tumoare. Wld. 268 și 270. V. jolnă și maglă 1). Dîlmă, deal izolat. Tumoare, unflătură, bolfă, gîlcă, hîlmă. Fig. Iron. Om prost (adică „ceva gogoneț, ca o bubă, ca o gogoașă”. Cp. cu gogleț).

gâlmă (pop.) s. f., g.-d. art. gâlmei; pl. gâlme

gâlmă (pop.) s. f., g.-d. art. gâlmei; pl. gâlme

gâlmă s. f., g.-d. art. gâlmei; pl. gâlme

gîlmă (gîlme), s. f. – 1. Colină, dîmb, coastă. – 2. Umflătură, gîlcă. – 3. Tont, prost. – Var. hîlmă, holm, halm, hîlm. Sl. chlŭmŭ „colină” (DAR). Sensul al doilea pare propriu și sl.; ultimul este poate rezultatul unei confuzii cu bg. glamav „tont”. Der. hîlmos (var. homuros), adj. (abrupt, accidentat); hîlmui, vb. (a îngrămădi); ghelmea, s. f. (mal abrupt); dîlm, s. n. (mal abrupt), rezultat din încrucișarea cu dîmb.

gâlmă, gâlme s. f. (peior.) om lipsit de personalitate / influențabil

GÂLMĂ s. v. gâlcă, umflătură.

GLĂMEIE s. v. măgură, movilă.

gîlmă s. v. GÎLCĂ. UMFLĂTURĂ.

glămeie s. v. MĂGURĂ. MOVILĂ.

ghelmea, ghelmele, s.f. (reg.) ridicătură de pământ.

gấlmă, gâlme, (gâlgoi), s.f. (reg.) Izbuc; punct de ieșire la suprafață, ca izvoare puternice, a cursurilor de apă subterane care străbat interiorul masivelor calcaroase. ■ Gâlmă de apă = umflătură, gâlcă. – Din vsl. chlǔmǔ „colină” (DEX, MDA).

gâlmă, gâlme, (gâlgoi), s.f. – (reg.) Izbuc; punct de ieșire la suprafață, ca izvoare puternice, a cursurilor de apă subterane care străbat interiorul masivelor calcaroase. Gâlmă de apă „umflătură, gâlcă”. – Din vsl. chlǔmǔ „colină” (DEX, MDA), dar și în relație cu gâl (onomatopee care imită zgomotul produs de lichide), cf. gâlgoi.

gâlmă, -e, (gâlgoi), s.f. – Izbuc; punct de ieșire la suprafață, ca izvoare puternice, a cursurilor de apă subterane care străbat interiorul masivelor calcaroase. Gâlmă de apă „umflătură, gâlcă”. – Din sl. chlǔmǔ, dar și în relație cu gâl (onomatopee care imită zgomotul produs de lichide), cf. gâlgoi.