HÁFNIU (< fr. {i}; {s} dan. [Koben]havn „Copenhaga”) s. n. Element chimic (Hf; nr. at. 72, m. at. 178,49, p. t. 2.220°C, p. f. 3.200°C). Este un metal rar, alb-argintiu, strălucitor, greu fuzibil, care se găsește în minereurile de zirconiu. Funcționează în combinații în starea de valență patru. Se întrebuințează în electronică, în tehnica nucleară (la fabricarea barelor de control din reactoarele nucleare). Intră în componența unor aliaje refractare și greu fuzibile în aviație și în tehnica rachetelor. A fost descoperit de D. Coster și G. de Hesevy (1923).