HARTOI, hartoiesc, vb. IV. Tranz. (Regional, cu privire la car, sanie etc.) A da la o parte, a cîrmi din drum. Apoi cu mare greu hartoiește carul într-o parte, îl oprește în loc, se pune pe proțap și se așterne pe gînduri. CREANGĂ, P. 41. ◊ Refl. (În forma hartui) Sania se hartui, două țipete, apoi un hohot general de rîs; Elvira și Ana erau culcate-n zăpadă. VLAHUȚĂ, O. AL. II 163. – Variantă: hartui vb. IV.