HORCĂI, ORCĂI (-ăesc, -ăiu) vb. intr. 1 A hîrcîi: se ridică amenințător, orcăind ca o fiară rănită (DLVR.) ¶ 2 A sforăi: Țiganul începu a horcăi, dînd să cunoască că el a adormit (RET.); polițaiul horcăie cu capul pe masă (CAR.); toți au adormit: unii pufuie, alții orcăie (DLVR.) [onom.].