HURDUCĂTURĂ (pl. -turi) sf. Mold. Tr.-Carp. 1 Sdruncinătură, sguduitură: de hurducătura roatelor începeau să zîngănească și să joace farfuriile prin blidare (GRIG.); de l-oiu prinde ... am să-l satur de droșcă ... să-i trag o ~ ... s’o pomenească (ALECS.) ¶ 2 Huruitură; duduitură: la miezul nopții auzi hurducături de căruță (RET.); cînd au auzit ... hurducătura de la ușă ... s’au speriat foarte tare (SB.) [hurduca].