gîrbácĭ n., pl. e (turc. kyrbač, alb. bg. gŭrbač, rus. karbáč, ung. korbács, bicĭușcă, bicĭ scurt și gros, de unde și sp. carbacho, fr. cravache, cravașă; germ. karbatsche). Bicĭușcă, cravașă, maĭ ales scurtă și groasă. Lovitură de gîrbacĭ: gîrbacele luĭ Căpitan Costache. Fig. S. m. Lovitură de pumn: ĭ-a tras doĭ gîrbacĭ în ceafă. – Și hîrbacĭ (Bz.).

hîrbácĭ, V. gîrbacĭ.