hăt, adv. 1. Destul: „Hăt de mulți ani s-o-ntâmplat aceea, că fiul cel mai frumos a lui Lazăr Alexandru din Giulești s-o dus odată sus, în deal și altu nu s-o mai întors” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 110). 2. Mult: „Drăguța mi-i mărișoară, / Cătunia hăt m-omoară” (Papahagi, 1925: 209). 3. Departe: „Au mers de-acasă hăt” (Idem). 4. Niciodată: „Acolo nu se strigă hăt” (Idem). 5. Chiar: „Fierbeam carnea hăt cât trebuie” (Grai. rom., 2000). – Din ucr. het „de tot” (DA, după DER; DEX, MDA).