IZVORÎ (-orăsc) vb. intr. 1 A-și lua naștere (vorb. de un curs de apă), a-și avea obîrșia: Oltul izvorăște din Ardeal; pr. anal.: lacrimi de bucurie izvorau din ochii lor (NEGR.); Ⓕ: oameni mulți, zoriți ... izvorăsc mereu de după muchea dealului (VLAH.) ¶ 2 Ⓕ A purcede, a porni, a-și avea originea, a lua naștere: în Norvegia și ’n Italia izvorăște o literatură nouă (VLAH.) [izvor].