JACĂ s. f. Besace. – Sac scurt, săculeț, traistă (PAMFILE, J. Iii). Și pleacă Țiganul cu feciond de mpărat întro jacă . RĂDULESCU-CODIN, î. 11, 34. Luând câte o geacă mare, ne duserăm la acele ocniți. GORJAN, H. IV 112. Să plec... de acasă, să-mi iau o jacă de mălaiu și ceva legumă. SĂM. IV 729. | Spec. (La stână, în Mold.) Pânză rară, îndoită în formă de corn, în care se pune cașul, urda, brânza de vacă; sac îngust, din pânză, cu care se duce porumbul la moară. LUNGIANU, CL. 227. [Și: geacă s. f.] – Din ung. zsak «sac». Cf. tripletele jac și sac.