JELANIE, jelanii, s. f. 1. Plîngere, tînguire. Titu Herdelea, ascultînd jelaniile învățătorului, se simțea aproape rușinat. REBREANU, R. I 101. Miron Juga deveni grav și mohorît auzind jelania arendașului. id. ib. 85. ♦ Vaiet, plînset, bocet. Nu se auzeau decît sughițurile de plîns și jelania tremurătoare a lui Alexiu. DUMITRIU, B. F. 69. Se făcu... o plîngere și o jelanie, de te luau fiori. ISPIRESCU, L. 177. (Cu pronunțare regională) Era un muget necurmat, o jălanie de vite de parcă venise sfîrșitul lumii. SANDU-ALDEA, U. P. 97. ◊ Fig. Se auzea, în liniștea dimineții, jelania liniștită a unei flașnete. ARDELEANU, D. 80. 2. (Rar) Durere adîncă, jale. (Cu pronunțare regională) Bietul om m-ascultă Cu jălanie... multă. CONACHI, P. 163. – Pronunțat: -ni-e.