JURA, †GIURA (-ur) I. vb. tr. și intr. 1 A afirma, a încredința în mod solemn, luînd ca martur pe Dumnezeu, cele sfinte, sau ceea ce are cineva mai scump, ceea ce venerează mai mult: jur pe Dumnezeu, pe sfînta Evanghelie, pe cruce, pe mormîntul mamei, pe copiii mei, pe ochii mei, pe cinstea mea, etc. că ți-am spus adevărul; proverb: hoțul fură și jură; să se taie mîna celuia ce va jura strâmb (PRV.-MB.) ¶ 2 A făgădui, a se îndatora cu jurămînt: ⁓ credință, supunere, iubire, răzbunare; a jurat că nu mai bea vin ¶ 3 A conjura, a ruga cu stăruință; a pune să jure că va face sau nu va face ceva: mă jură pe ce am mai scump pe lume, pe tata, ca să nu o las la zmei (ISP.) II. vb. refl. A face un jurămînt, a jura: cine se jură strîmb, de Dumnezeu se leapădă (PRV.-MB.) [lat. jurare].