❍JURUI, †GIURUI (-uesc) vb. tr. și refl.1 A făgădui: cîndu i-are dărui neștine vre-un dar... sau să-i giuruiască ceva (PRV-LP.) ¶ 2 Mold. Bucov. A făgădui în mod solemn: Văzînd că m’am pus rău cu mama, îi giuruesc eu că ce-am făcut, n’oiu mai face (CRG.); juruește-i ceriul și pămîntul, ca să-ți smomească pe nevasta d-tale (CRG.); copiii cu toții i-au juruit că s’or purta cît mai bine (SB.); s’au giuruit că, după ce va vini din războiul Perșilor, să dea pre creștini jidovilor să-i sfărîme (CANT.) [jura].