JUXTAPUNERE (PARATAXĂ) s. f. (< juxtapune, după fr. juxtaposer): alăturare a două cuvinte într-o structură compusă, a unei părți de propoziție de elementul regent, a două părți de propoziție în cadrul propoziției, a unei părți de propoziție și a unei propoziții, a două propoziții și a două fraze. Termen folosit în sintagmele compunere prin juxtapunere, coordonare prin juxtapunere și subordonare prin juxtapunere (v.). J. este nemarcată sau marcată cu virgulă, punct și virgulă sau două puncte.