leagăn s.n. I 1 <reg.> belceu, copaie, copăic, luică, țițeică, țuțoaică, țuțoi, țuțu, țuțui², țuțui, țuțulaică, țuțulig, țuțuluș. A atârnat de grinda de pe terasă un leagăn pentru copil. 2 balansoar, scrânciob, <reg.> dăinuș, dulap², glenci, huiț, hunțuț, huță, huțână, huțunătoare, lanțuri (v. lanț), scârțimuș, vârtej, vârtiloi, zdrâncă, zvârdină, <înv.> clătinător. Copiii se dau într-un leagăn care se învârte. 3 (pesc.) <reg.> săltătoare (v. săltător), speie. Leagănul este un coș lunguieț, cu gura largă, folosit la pescuitul pe sub maluri. 4 (ferov.) traversă dansantă. Leagănul este o grindă mobilă între traversele intermediare ale cadrului anumitor boghiuri de vehicul de cale ferată. 5 (transp.; înv.) v. Berlină. 6 (impr.) v. Cămin. Creșă. II fig. 1 obârșie, origine, <fig.> izvor, matcă. Din când în când, ca să nu uităm cine suntem, trebuie să ne întoarcem la leagăn. 2 (rar) v. Copilărie. Pruncie.