lecui vb. IV. I (med., med. vet.) 1 tr., refl. (compl. sau sub. indică ființe) a (se) îndrepta, a (se) înfiripa, a (se) însănătoși, a (se) întrema, a (se) înzdrăveni, a (se) reface, a (se) restabili, a (se) tămădui, a (se) vindeca, <rar> a sanifica, <înv. și pop.> a (se) mântui, <pop. și fam.> a (se) doftori, a (se) doftorici, a (se) drege, <pop.> a (se) ridica, a (se) scula, <înv. și reg.> a (se) învoinici, a (se) sănătoșa, a (se) tocmi, a (se) voinici, a (se) zdrăveni, <reg.> a (se) citovi, a (se) dezmăci, a (se) ipeni, a (se) înciocăla, a se orjoveni¹, a se picioronga, a (se) priboli, a (se) răzbuna, a se zvidui, <înv.> a (se) isțeli, a (se) remedia, a (se) vrăciui, <latin.; înv.> a (se) sana, <fig.;reg.> a se propti, a se zbura. Dacă s-ar fi tratat din timp, s-ar fi lecuit mai repede. 2 refl. (despre ființe; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică boli, suferințe fizice sau psihice etc.) a scăpa, a se tămădui, a se vindeca, <înv. și pop.> a se mântui. A consultat mai mulți medici pentru a se lecui de migrenă. S-a lecuit de psihoză schimbând locul de muncă. II refl., tr. fig. (sub. sau compl. indică ființe; urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un obicei, un viciu, un nărav etc.) a (se) dezbăra, a (se) dezobișnui, a (se) dezvăța, a se lăsa, a scăpa, <fig.> a (se) debarasa, a (se) descotorosi, a (se) sătura, a (se) scutura, a (se) vindeca, <fig.; înv. și pop.> a (se) dezbăta, <fig.; fam.> a înțărca. S-a lecuit de deprinderea de a bea după un tratament medical sever. Nu-l poate lecui de patima jocurilor de noroc.