LEFEGIU s.m. (Mold., ȚR, Ban.) Mercenar. A: Ci gîndi ca să nu se încrează țării și lefeciilor de țară. URECHE; cf. NECULCE. B: Înălțați pe vreun lefegiu să-l puneți spătar. NEAGOE; cf. R. GRECEANU. C: Lefegsiu. Stipendiarius. AC, 350. Variante: lefeciu (URECHE; R. GRECEANU; NECULCE). Etimologie: tc. ulûfeci. Vezi și leafă.