lefegiu (lefeciu) m. 1. od. soldat străin cu leafă, mercenar care primia leafă și tain (în opozițiune cu slujitor de scuteală): după dânșii veniau lefegiii cu haine galbene OD. aprozii, lefeciii, curtenii și arcașii AL.; 2. pl. ceată de pedes-trime de 1000 de oameni sub comandă căpitanului de lefegii; 3. fam. cel ce trăiește din budgetul Statului, funcționar: lefegiii din ziua de astăzi se hrănesc din leafă AL. [Turc. ÖLEFEDJI].