LOCVACITATE s. f. (Latinism rar) Pornirea, obișnuința, însușirea de a vorbi mult; vorbă multă, limbuție. Încheia triumfător într-o cascadă de replici care reduceau la neant locvacitatea prea încîntată de sine a omului. C. PETRESCU, O. P. I 40. Am fost de o locvacitate copioasă și susținută. IBRĂILEANU, A. 79.