MĂCINARE s. f. Acțiunea de a m ă c i n a. 1. Transformare în făină a boabelor de cereale ; prefacere în pulbere a unor materiale solide.Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. Bișnițele au folosit și la măcinarea făinii pentru mămăligă. PAMFILE, I. C. 176. Măcinarea grîului se poate face după trei procedee: măciniș țărănesc, măciniș semiînalt și măciniș înalt. LTR III, 1 023. ♦ (Rar) Scrîșnire a măselelor. O mînie înfricoșată care se vădea. . . Într-o măcinare necontenită a măselelor. SADOVEANU, F. J. 413. 2. F i g. Zbucium, agitație, frămîntare. Neliniștea e mare și comunicatul oficial e așteptat la ora patru cu întinsă măcinare. CAMIL PETRESCU, U. N. 418. Și eu trec acum prin măcinarea asta nesăbuită. CONTEMP. 1955, nr. 476, 3/4. – Pl.: măcinări. – V. măcina.